Ministerul Finanţelor Publice
|
Ordin nr. 2226/2006
din 27/12/2006
privind utilizarea
unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la
art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată
Publicat in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 1056 din 30/12/2006
Actul a intrat in
vigoare la data de 30 decembrie 2006
|
|
Tematici
Financiar
Tipizate, Formulare
|
|
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (5)
din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor
Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu
modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 4 alin.
(1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991,
republicată,
ministrul finanţelor publice emite
următorul ordin:
Art. 1. - (1)
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, conţinutul minimal obligatoriu
pentru formularul de factură este cel prevăzut la art. 155 alin.
(5) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare, denumită în
continuare Codul fiscal.
(2) Formularele de factură, factură fiscală
şi aviz de însoţire a mărfii, pretipărite, înseriate
şi numerotate sub supravegherea Companiei Naţionale
"Imprimeria Naţională" - S.A. sau editate cu ajutorul
tehnicii de calcul, în baza art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului
finanţelor nr. 1.177/1998
privind aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi (10) paragraful 2 din
Hotărârea Guvernului nr. 831/1997,
cu modificările şi completările ulterioare, vor putea fi
utilizate şi după data de 1 ianuarie 2007, până la epuizarea
stocului existent. Utilizarea formularelor cu seriile şi plajele de
numere alocate în cursul anului 2006 se va efectua în condiţiile
respectării prevederilor Codului fiscal.
(3) Prefixul R din codul de înregistrare în scopuri de TVA,
pretipărit pe facturile fiscale din stoc, va fi înlocuit cu prefixul RO,
modificare ce poate fi efectuată fie manual, fie prin aplicarea unei
ştampile.
|
|
|
A se vedea
|
articolul 155 din Codul Fiscal 2003
in data de 30 decembrie 2006
|
|
|
|
Art. 2. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, formularele cu regim special
prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul
ordin nu se vor mai tipări, înseria şi numerota în conformitate cu
prevederile art. 1 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru
aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară
şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea
şi utilizarea acestora, cu modificările ulterioare.
(2) Formularele prevăzute la alin. (1), existente în stoc, pot
fi utilizate până la epuizare şi după data de 1 ianuarie 2007,
dar cele referitoare la livrări de bunuri sau prestări de servicii
taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată nu mai dau
dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată la
cumpărător, dacă nu sunt însoţite de factura care
conţine informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul
fiscal.
Art. 3. - (1) În situaţiile în
care bunurile circulă fără să fie însoţite de
factură, documentul utilizat pe perioada transportului este avizul de
însoţire a mărfii, cu excepţiile prevăzute expres de
reglementările legale în vigoare.
(2) Conţinutul minim de informaţii, precum şi normele
de întocmire şi utilizare a avizului de însoţire a mărfii sunt
prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul
ordin.
Art. 4. - (1) Normele de întocmire
şi utilizare a facturii sunt cele prevăzute în anexa nr. 3 care face
parte integrantă din prezentul ordin şi se aplică numai de
către persoanele stabilite în România, în conformitate cu prevederile art.
1251 alin. (2) din Codul fiscal.
(2) Persoanele impozabile nestabilite în România, înregistrate în
România potrivit art. 153 alin. (4) sau (5) din Codul fiscal, vor întocmi
facturile în conformitate cu prevederile titlului VI din Codul fiscal.
Art. 5. - (1) Persoanele
prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991,
republicată, vor asigura un regim intern de numerotare a facturii în
conformitate cu prevederile cuprinse în anexa nr. 4 care face parte integrantă
din prezentul ordin.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi altor formulare
financiar-contabile care stau la baza înregistrării de venituri, cum ar
fi: monetar, chitanţă şi altele, după caz, precum şi
avizului de însoţire a mărfii.
Art. 6. - (1) Persoanele care nu au
obligaţia, în conformitate cu prevederile legale, de a emite factură
vor înregistra veniturile realizate zilnic utilizând monetarul, chitanţa
sau alte documente specifice, după caz.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică operatorilor economici
care au obligaţia să utilizeze aparatele electronice de marcat
fiscale.
Art. 7. - Operatorii economici care doresc să utilizeze factura
simplificată, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (9) din Codul
fiscal, vor depune o solicitare la Direcţia de reglementări contabile
din Ministerul Finanţelor Publice, care trebuie să conţină
următoarele:
- notă justificativă, din care să reiasă
motivele solicitării;
- modelul solicitat de factură simplificată şi
normele de utilizare a formularului respectiv.
Art. 8. - Prevederile referitoare la reconstituirea documentelor
financiar-contabile, cuprinse în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.850/2004
privind registrele şi formularele financiar-contabile, nu sunt obligatorii
şi în cazul facturii. Reconstituirea facturii se efectuează în
conformitate cu prevederile Codului fiscal.
Art. 9. - Persoanele impozabile care aplică regimul special de
scutire de taxă pe valoarea adăugată conform art. 152 din Codul
fiscal vor întocmi factura respectând acelaşi conţinut de
informaţii prevăzut de Codul fiscal, mai puţin elementele înscrise
în scopuri de TVA.
Art. 10. - Prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 989/2002
privind tipărirea, înserierea şi numerotarea formularelor cu regim
special şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.849/2003
privind personalizarea formularelor tipizate cu regim special, comune pe
economie, cu modificările şi completările ulterioare, se
abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Art. 11. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 27 decembrie 2006.
Nr. 2.226.
ANEXA
Nr. 1*)
Formularele cu regim special care nu se vor mai tipări,
înseria şi
numerota în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) din Hotărârea
Guvernului nr. 831/1997
____________
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────┬──────────────────────┐ │Nr. │ Denumire formular │ Cod formular │ Act normativ de │ │crt.│ │ │ Aprobare │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 1. │Bilet de călătorie │TRINTER 14-4-1 │O.M.F. nr. 606/1999 │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 2. │Bilet de călătorie │TRAUTO 14-4-1 │O.M.F. nr. 970/1998 │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 3. │Bilet de călătorie │TRINTER 14-4-1/A│O.M.F.P. nr. 1775/2003│ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 4. │Bon cu valoare fixă │6-8-31/a │O.M.F.P. nr. 743/2004 │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 5. │Registru chitanţier mandate poştale interne, │MC 14-4-1/f │O.M.F.P. nr. 1060/2004│ │ │on-line, electronice prezentate │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 6. │Registru chitanţier mandate poştale │MC 14-4-1/f1 │O.M.F.P. nr. 1060/2004│ │ │internaţionale, mandate EUROGIRO prezentate │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 7. │Registru-chitanţier pentru încasarea diferitelor│MC 14-4-1/g │O.M.F.P. nr. 1060/2004│ │ │taxe poştale │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 8. │Registru-chitanţier pentru obiecte de mesagerii │MC 14-4-1/j │O.M.F.P. nr. 1060/2004│ │ │prezentate │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │ 9. │Registru-chitanţier presă │MC 29-61-14 │O.M.F.P. nr. 1060/2004│ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │10. │Registru-chitanţier pentru trimiterile poştale │MC 14-4-1/h │O.M.F.P. nr. 1060/2004│ │ │prezentate la agenţi poştali, factori rurali şi │ │ │ │ │ghişee comune │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │11. │Registru-chitanţier mesagerii externe sosite │MC 14-4-1/i │O.M.F.P. nr. 1060/2004│ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │12. │Bon cu valoare fixă │6-8-31 │O.M.F. nr. 593/1998 │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │13. │Borderou scadenţar TVA-rate │RATE 14-6-15 │O.M.F. nr. 15/1999 │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │14. │Bon de reparaţii │REPAR 14-4-11 │O.M.F. nr. 3/1998 │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │15. │Fişa de magazie a formularelor cu regim special │14-3-8/b │H.G. 831/1997 │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ │16. │Bon de comandă-chitanţă (TVA) │14-4-11 │H.G. 831/1997 │ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ ├────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────┤ └────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────┴──────────────────────┘ |
ANEXA
Nr. 2*)
AVIZ DE ÎNSOŢIRE A MĂRFII
____________
*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.
Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al
avizului de însoţire a mărfii este următorul;
- seria şi numărul intern de identificare a formularului;
- data emiterii formularului;
- datele de identificare ale furnizorului (denumire, adresă,
cod de identificare fiscală);
- datele de identificare ale cumpărătorului (denumire, adresă,
cod de identificare fiscală);
- denumirea şi cantitatea bunurilor livrate;
- date privind expediţia: numele delegatului, buletin/carte
identitate (serie, număr), numărul mijlocului de transport, ora
livrării, semnătura delegatului;
- semnătura expeditorului.
Este formular cu regim intern de tipărire şi
numerotare.
1. Serveşte ca:
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului,
după caz;
- document ce stă la baza întocmirii facturii, după caz;
- dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o
gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiaşi unităţi;
- document de primire în gestiune, după caz.
2. Se întocmeşte, în două sau mai multe exemplare, de
către unităţile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în
momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori materiale,
precum şi în alte situaţii stabilite prin procedurile proprii ale
societăţii.
În cazul transferului de bunuri între gestiunile aceleiaşi
unităţi, dispersate teritorial, avizul de însoţire a mărfii
va purta menţiunea "Fără factură".
Pe avizul de însoţire a mărfii emis pentru valori
materiale trimise pentru prelucrare la terţi se face menţiunea
"Pentru prelucrare la terţi".
În celelalte situaţii decât cele prevăzute mai sus se
face menţiunea cauzei pentru care s-a întocmit avizul de însoţire a
mărfii şi nu factura.
3. Circulă, după caz:
- la furnizor:
- > la delegatul unităţii care face transportul sau al
clientului, pentru semnare de primire;
- > la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea
cantităţilor livrate în evidenţele acestuia şi pentru
întocmirea facturii;
- > la compartimentul financiar-contabil;
- la cumpărător:
- > la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor,
mărfurilor sau altor valori materiale primite, după efectuarea
recepţiei de către comisia de recepţie şi după
consemnarea rezultatelor;
- > la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea
cantităţilor aprovizionate în evidenţa acestuia;
- > la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea
în contabilitatea sintetică şi analitică.
4. Se arhivează, după caz:
- la furnizor:
- > la compartimentul desfacere;
- > la compartimentul financiar-contabil;
- la cumpărător:
- > la compartimentul financiar-contabil.
ANEXA
Nr. 3*)
Normele de întocmire şi utilizare a facturii
____________
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Formular cu regim intern de tipărire şi numerotare.
1. Serveşte ca:
- document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de
decontare a bunurilor livrate şi a serviciilor prestate;
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului,
după caz;
- document de încărcare în gestiunea cumpărătorului;
- document justificativ de înregistrare în contabilitatea
furnizorului şi a cumpărătorului;
- alte situaţii prevăzute expres de lege
2. Se întocmeşte, în două sau mai multe exemplare pentru
livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii.
În situaţia în care factura nu se întocmeşte în
momentul livrării, bunurile livrate sunt însoţite pe timpul
transportului de avizul de însoţire a mărfii. În vederea
corelării documentelor de livrare, numărul şi data avizului de
însoţire a mărfii se înscriu în formularul de factură.
3. Circulă, după caz:
- la furnizor:
- > la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării
în evidenţele operative şi pentru eventualele reclamaţii ale
clienţilor;
- > la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea
în contabilitate;
- la cumpărător:
- > la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea
plăţii, precum şi pentru înregistrarea în contabilitate.
4. Se arhivează, după caz:
- la furnizor:
- > la compartimentul desfacere;
- > la compartimentul financiar-contabil;
- la cumpărător:
- > la compartimentul financiar-contabil.
ANEXA
Nr. 4*)
Norme privind regimul intern de numerotare a facturii
____________
*) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.
1. Persoanele care răspund de organizarea şi
conducerea contabilităţii vor desemna, prin decizie internă
scrisă, o persoană sau mai multe, după caz, care să
aibă atribuţii privind alocarea şi gestionarea numerelor
aferente facturilor emise de societate.
2. Factura va avea un număr de ordine, în baza uneia sau
mai multor serii, număr ce trebuie să fie secvenţial, stabilit
de societate, astfel încât să se asigure necesarul în funcţie de
numărul de facturi emis.
Anual, se stabileşte numărul de la care se va
emite prima factură.
În alocarea numerelor se va ţine cont de structura
organizatorică, respectiv gestiuni, puncte de lucru, sucursale etc.
3. Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea
contabilităţii nr. 82/1991,
republicată, vor emite proceduri proprii de stabilire şi/sau alocare
de numere prin care se va menţiona, pentru fiecare exerciţiu
financiar, care este numărul de la care se emite prima factură.